Castle break

Momente decisive cu Monumente Uitate

Sâmbătă dimineața: trezit fără regrete legate de perna moale, duș rapid, înfulecat un feliat și o bucată de pâine, luat bagajul, pupat pugul și … hai la drum, de data asta alături de fetele de la Monumente Uitate, într-un castle break în inima țării.
Ne-am întâlnit în Piața Revoluției la ora 7, puțin uimiți de faptul că singurul non-stop din zonă era … închis.
Prima oprire a fost la Sighișoara. Scăpați din autocar ca din tun am năvălit pe străzile cetății bucuroși că nu e weekend-ul cu festivalul medieval. Cadru după cadru am urcat până la cimitir, apoi ne-am mai învârtit puțin pe la terasele de lângă turn în speranța că vom găsi o cârciumă cu un bucătar dibace (asta însemnând un bucătar care să facă o salată în mai puțin de 45 de minute). Un pic dezamăgiți de lipsa de rezultate ne-am consolat cu pachetul de acasă (sfânt în caz de excursii cu autocarul și nu numai).
A doua oprire, cea mai scurtă, a fost la Târgu Mureș. Nu ne-a încurcat prea tare durata vizitei pentru că știam foarte bine ce aveam de făcut, doar mai fusesem acolo cu trei săptămâni în urmă :).
A urmat Castelul teleki, starul excursiei. Castelul a fost deschis doar în acea zi, iar noi am beneficiat de un tur ghidat și nu doar atât, contele Teleki ne-a fost alături pe tot parcursul vizitei.
După un kurtos și un pahar de bere ne-am îndreptat spre autocar. Ne-am dat seama că îl știm de undeva pe șofer (mai fusesem cu el într-o excursie pe Transalpina).
Seara s-a scurs repede, undeva lângă Reghin, la o ciorbă de tarhon și o discuție despre „da” și „nu” în turismul românesc, asaltați de pisoii și iepurii de la pensiune.
Duminica a început bine cu un soi de cafea acceptabilă și salată de vinete dubioasă.
Prima oprire, la Reghin, a fost una neașteptată în ceea ce privește conținutul. Am vizitat un lutier. Și nu orice lutier, unul premiant:).
Apoi am ajuns undeva unde nici semnalul gsm nu se încumeta să pătrundă, la Idicel Pădure, acolo unde Răzvan face dulceață de afine și nu numai. Nu ne mai dădeam duși, cu degetele lipite de borcane și cu soarele în priviri (țuica nu a avut a face cu asta :D).
La prânz… un fel de prânzo-cină, dar mai mult cină, am ajuns la Dumbrăveni, pentru prima dată. Cu potolul în stomac am vizitat Castelul Apafi și Biserica Armenească și ne-am propus să revenim în orașul în care comunismul n-a reușit să construiască mai mult de o clădire.
Apusul zilei l-am prins la Bethlen. Am fost impresionați de castel, ghidul ne-a plăcut foarte mult și am găsit și un cățel hotărât nu se mai sătura să se joace cu noi.
Am ajuns în București pe la două noaptea, după un drum luuung cât o zi de post (negru) dar fără alt regret decât că weekend-ul ține doar două zile.
Pentru mai multe imagini click aici:
Textul cu măiestrie scris de Mireliana

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website

*