Nu, nu este vorba de vreun fel de mancare chinezeasca cum poate sunteti tentati sa credeti dupa titlu. Este vorba de Bugsy care isi alearga in parc jucaria preferata.

Fabrica ‘state of the art’, norme de mediu, eco-friendly la Zincheria.

„What do they do?” Intreabare fireasca pentru orice necunoscator 😀 ca si mine.

„Zincheaza” adicatelea acopera cu un strat de zinc suprafete metalice protejandu-le astfel impotriva coroziunii. Daca ai stalpi de metal, cosuri de gunoi sau diverse materiale de tabla pe care nu vrei sa le schimbi si/sau sa le vopsesti o data pe an daca nu si mai des, le zinchezi.  Uiti de corodare si iti vezi linistit de afacere pe mai departe.

 

 

Lansare de carte la Muzeul Taranului Roman, emotii, sala plina si oameni carora nu le venea sa creada atrocitatile povestite de catre dl. profesor Ion Iovcev si d-na Eleonora Cercavschi veniti din Transnistria.

Cateva imagini de la eveniment:

Cat despre povestiri… ireale, licee distruse, oameni care dispar din comunitate si sunt gasiti impuscati la cateva zile in Nistru, ofiteri rapiti, torturati si ucisi, batai din senin pe strada… toate astea daca vorbesti romaneste. Girul si-l da evident marele frate de la rasarit un stat cu o hegemonie pregnanta, rece si calculata…

Textul cartii: Dan Gheorghe (jurnalist Romania Libera), fotografii: Octav Balea, editor ePublio prin Cristina Costieanu si Mihai Gita.

 

 

Cristina Costieanu, editorul de suflet de la ePublio, impreuna cu Octavian Balea si Dan Gheorge au alcatuit un material despre temnita limbii romane. Da, asa ceva exista si este la mai putin de 700Km de Bucuresti. Asa ceva exista si ne priveste pe toti, mai ales pe parintii care acum au copiii in scoala asta pentru ca sistemul de invatamant actual mai devreme sau mai tarziu va genera niste detinuti. Detinuti in propria tara, fara o cultura, fara un invatamant de calitate riscam o unificare cu moartea invatamantului din Transnistria.

Mai multe date despre eveniment aici:

 

Dragă cititorule,

 

Îndrăznesc să îți scriu pentru a-ți aduce în atenție o carte despre oameni. Oamenii unei țări care nu există…

 

„Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.” (Miron Costin)

 

Da. Am fost mereu supt vremi. O spun cronicile. O simțim și noi, atunci când ne amintim să privim în zare. Supt vremi care ne țin îngropați în ignoranță și nepăsare. Supt vremi care ne forțează să purtăm măști. Măștile altora. Poveri care ni se repartizează sistematic și care, încet-încet, se contopesc cu sufletul. De om.

 

Și vine clipa în care conștientizăm insuficiența… celorlalți. Oricât de minunați ar fi, oricât de necesari ne-ar fi, ceva le lipsește. Ceva ce nu putem numi. Noi suntem mai mult, vrem mai mult și avem nevoie de mai mult. Și vedem doar imperfecțiuni, singurătate. Și pustiu.

Și vine clipa în care conștientizăm insuficiența… proprie. Măști purtate cu eleganță. Măști care au ajuns să devină parte din noi. Ne sunt chip. Ne aparțin și ajungem să le aparținem. Măști care ne rănesc, care ne îmbătrânesc spiritul prin efortul constant de a le purta.

Sunt clipe în care conștientizăm insuficiența… și atunci trebuie să schimbăm ceva. În cei pe care îi iubim. În cei printre care ne petrecem clipele. În cei care ne pot ridica de supt vremi. În noi.

 

Cred cu tărie că destinele pot fi influențate de cărți – da, este un ideal care încă nu mi-a fost luat. Și este motivul pentru care îți propun o carte care are puterea de a schimba ceva în cei care ne pot ridica de supt vremi. Este o carte care are puterea de a schimba ceva în tine: „Transnistria: temnița limbii române”.

 

Cu speranța că vei conștientiza că ai puterea de a schimba ceva, îți mulțumesc pentru timpul acordat și pentru sprijinul oferit în promovarea acestui proiect.

 

Cu stimă,

Cristina Costieanu

Director Editorial

Sticla de apa de la un prieten bun si un pahar de vin, merg de minune langa branza.

 

Povestea cu pozele cu babe se inscrie in ciclul deja consacrat… de paste babe evlavioase, oua si lumanari cu o profunzime de camp extrema, apoi poze cu flori, iarba, iarba iarba adica , prin vara poze cu pitzi prin decoruri darapanate si pe plaja de pe unde se mai iteste un cap de meltean fie intre cracii d-rei fie pe umarul vecinului de cearceaf, toamna frunza ruginie si strugurii din vie, iarna ‘primul fulg’, ‘prima zapada… ‘ etc.
In imagine din link eu zic ca se vede ce le lipseste d-lor care isi cumpara aparate din ce in ce mai sofisticate si care schimba pe ultimile aparate fie ele Nikon, Canon sau mai ce sunt ele pe acolo. Marketingul prinde la romani, unde exista mentalitatea clara ‘fac si eu, ce mare lucru, ma pricep si eu… ‘ S’asa Canon, Nikon, F-urile vand in draci aparatura, aparatura ajunge pe mainile d-lor mai sus citati care tot ce pot face este sa intre in ciclul deja consacrat, babe, pitzi, frunze, fulgi… Stiu povesti de omuleti cu frustrari grave care si-au luat ultimul model de aparat ca sa faca niste poze pe afara (nu le pot numi peisaje) poze pe care cu un aparat compact bine manuit si reglat le pot face mult mai comod… 
Tristut dar adevarat, una peste alta, un marketing bine tintit combinat cu o dorinta de a face ceva din ceva la care nu te pricepi se pare ca e reteta de succes.
Nu se vor opri niciodata si apoi ar fi o lume trista in care nu ai putea sa zambesti cand vezi aceleasi cadre idioate cu babe evlavioase, maini scofalcite… pitzi pe plaja sau pe copaci, ziduri si alte texturi bine alese… etc…
Ce e rau, e ca strica piata si deformeaza asteptarile clientilor, asta o putem lua ca pe o oportunitate in procesul de vanzare pe care il avem de parcurs cu respectivii clienti, asta este ce sa facem…
Bafta si nu indraznesc sa spun lumina buna  pana si asta suna a fir intins  apropo de clisee (nu fotografice de data asta)

Raspunsul la articolul Dvs. de aici:
http://intufisuri.blogspot.ro/2013/04/vine-pastele-sa-va-mai-dau-niste-palme.html

Un vis, un vis insuflat de un prieten drag, un vis care a venit odata cu Atget’s Paris, editura Taschen.

Astazi ‘Un coin du quai de la Tournelle et Notre Dame’ din 1911.

Si cea facuta de noi anno domini 2013