13 Iunie 2009, Brasov
Month: august 2013
Vernisaje foto la Vama sub Lumini de Oscar
VSLO a ajuns la cel de-al patrulea an de existență. În fiecare an sunt organizate expoziții de fotografie, iar anul acesta vor fi 15 vernisaje.
În spatele fiecărei expoziții este o poveste, nu doar a modului în care au fost realizate fotografiile ci și a omului care le-a făcut, a motivației pe care a avut-o în momentele respective.
Pentru mine povestea a început în 2006 cu Michail (și el expune și (:D) anul acesta în Vama Veche), pe care l-am cunoscut în București și cu care am avut prima expoziție cu încă doi prieteni fotografi.
În acel an, înainte să plece din București, Michail mi-a dăruit cartea „Atget’s Paris” publicată de Taschen.
În martie 2013 am fost la Paris. Pe lângă ghidul clasic și gps am luat cu noi cartea dăruita de Michail, cu fotografii făcute de Atget în Paris între 1897 și 1927.
Deși vremea a fost extrem de neprietenoasă, am profitat de lipsa puhoaielor de turiști și am căutat o parte din locațiile în care Atget a făcut fotografiile acum mai bine de o sută de ani.
Expoziția mea se numește „Pe urmele lui Atget”. V-aș invita să o vedeți dar sună prea gol. Vă invit să cunoașteți povestea din spatele ei și să vă lăsați purtați prin Parisul actual și prin cel de acum un veac.
Fiecare expoziție trebuie privită cu ochii și inima deschise astfel încât să puteți surprinde și povestea din spatele imaginilor.
Pentru mine cea mai mare încărcătură sentimentală o are vernisajul „proprietarului de nori”. Sunt sigur că va fi alături de noi într-un fel…
Castle break
Momente decisive cu Monumente Uitate
Sâmbătă dimineața: trezit fără regrete legate de perna moale, duș rapid, înfulecat un feliat și o bucată de pâine, luat bagajul, pupat pugul și … hai la drum, de data asta alături de fetele de la Monumente Uitate, într-un castle break în inima țării.
Ne-am întâlnit în Piața Revoluției la ora 7, puțin uimiți de faptul că singurul non-stop din zonă era … închis.
Prima oprire a fost la Sighișoara. Scăpați din autocar ca din tun am năvălit pe străzile cetății bucuroși că nu e weekend-ul cu festivalul medieval. Cadru după cadru am urcat până la cimitir, apoi ne-am mai învârtit puțin pe la terasele de lângă turn în speranța că vom găsi o cârciumă cu un bucătar dibace (asta însemnând un bucătar care să facă o salată în mai puțin de 45 de minute). Un pic dezamăgiți de lipsa de rezultate ne-am consolat cu pachetul de acasă (sfânt în caz de excursii cu autocarul și nu numai).
A doua oprire, cea mai scurtă, a fost la Târgu Mureș. Nu ne-a încurcat prea tare durata vizitei pentru că știam foarte bine ce aveam de făcut, doar mai fusesem acolo cu trei săptămâni în urmă :).
A urmat Castelul teleki, starul excursiei. Castelul a fost deschis doar în acea zi, iar noi am beneficiat de un tur ghidat și nu doar atât, contele Teleki ne-a fost alături pe tot parcursul vizitei.
După un kurtos și un pahar de bere ne-am îndreptat spre autocar. Ne-am dat seama că îl știm de undeva pe șofer (mai fusesem cu el într-o excursie pe Transalpina).
Seara s-a scurs repede, undeva lângă Reghin, la o ciorbă de tarhon și o discuție despre „da” și „nu” în turismul românesc, asaltați de pisoii și iepurii de la pensiune.
Duminica a început bine cu un soi de cafea acceptabilă și salată de vinete dubioasă.
Prima oprire, la Reghin, a fost una neașteptată în ceea ce privește conținutul. Am vizitat un lutier. Și nu orice lutier, unul premiant:).
Apoi am ajuns undeva unde nici semnalul gsm nu se încumeta să pătrundă, la Idicel Pădure, acolo unde Răzvan face dulceață de afine și nu numai. Nu ne mai dădeam duși, cu degetele lipite de borcane și cu soarele în priviri (țuica nu a avut a face cu asta :D).
La prânz… un fel de prânzo-cină, dar mai mult cină, am ajuns la Dumbrăveni, pentru prima dată. Cu potolul în stomac am vizitat Castelul Apafi și Biserica Armenească și ne-am propus să revenim în orașul în care comunismul n-a reușit să construiască mai mult de o clădire.
Apusul zilei l-am prins la Bethlen. Am fost impresionați de castel, ghidul ne-a plăcut foarte mult și am găsit și un cățel hotărât nu se mai sătura să se joace cu noi.
Am ajuns în București pe la două noaptea, după un drum luuung cât o zi de post (negru) dar fără alt regret decât că weekend-ul ține doar două zile.
Pentru mai multe imagini click aici:
Textul cu măiestrie scris de Mireliana
Continuarea … după 19 octombrie
Nunțile sunt evenimentele care adună oameni într-un moment de exaltare sufletească, oameni care vor să dea și să primească fericire alături de EL si EA, starurile zilei.
La orice nuntă se întâmplă să interacționezi și să rămâi în bune relații cu mulți oameni. Acum câțiva ani, la prima nuntă din sezonul respectiv am cunoscut-o pe Ana.
Am păstrat legătura virtual (facebook-ul e și el bun la ceva) și ne-am mai povestit una alta, din an în Paște.
Pe la începutul lui 2013 am primit un apel de la un număr pe care nu-l aveam în agendă și am fost surprins să aud vocea Anei, care mi-a spus că se mărită în octombrie și că vrea să îi fotografiez nunta.
Ne-am întâlnit în patru, le-am ăratat albume făcute la alte nunți, le-am explicat felul în care lucrez (de la tipul de fotografii făcute până la detaliile privind livrarea finală).
Pe parcursul a câtorva limonade am vorbit de cununia civilă, de cea religioasă, de restaurant, de ședința foto. Ne-am povestit ‘cazuri’ și ‘necazuri’ care vin în alaiul de nuntă.
Am stabilit să le fac o ședință foto premergătoare nunții. Mi-au zis că le place să se plimbe pe role și că adoră picnicurile, moment în care mie mi s-au aprins blițurile :D.
Mai jos sunt câteva imagini cu Ana și Andrei și-un perete făcut special pentru ei :P.
Continuarea … după 19 octombrie:
Click pentru galerie:
