Fotografie cu/de suflet

Multe din postările mele pe blog sunt despre fotografia de produs. Ei bine, de data asta e vorba de o fotografie de suflet sau cu suflet, mai bine spus.
Azi scriu despre fotografierea trofeului Vama sub Lumini de Oscar 2014. Acest trofeu înseamnă foarte mult, nu ca valoare în bani ci prin sine însuși, a câștiga acest trofeu înseamnă recunoașterea drumului anevoios pe care câștigătorul l-a înfruntat pentru a-și urma pasiunea.
Au fost cinci ediții de Vama sub Lumini de Oscar, cinci ediții în care ceea ce a contat cel mai mult a fost pasiunea. Pasiunea pentru fotografie, pentru imagine, pasiune ca liant atât între organizatori cât și între participanți. Aș vrea să pot da toate numele celor care au participat și tuturor oamenilor pasionați de fotografie cu care am interacționat în aceste cinci ediții dar știu că mi-aș cere un lucru poate bizar prin imposibilitatea de a-l duce la bun sfârșit.
Știu că sunt oameni a căror viață s-a schimbat, care au devenit și mai dependenți de fotografie. Sunt oameni care au început să profeseze, să-și creeze un business din fotografie, fie efectiv prin fotografiere fie prin a face servicii conexe. Există printre participanți o serie de oameni care s-au specializat pe un anume tip de fotografie după ce au văzut ce înseamnă acel gen de fotografie la festival. Există și o categorie de fotografi care erau specializați pe un anumit gen de fotografie, care au venit la VSLO pentru a încerca și altceva și apoi și-au dat seama că dărui mai mult în noul domeniu sau dimpotrivă și-au dat seama că nu sunt compatibili cu un alt gen de fotografie.
Vama sub Lumini de Oscar este scânteia care declanșează ceva în interiorul fiecăruia. Tot ce contează la VSLO este pasiunea pentru fotografie.
În 2010 când l-am cunoscut pe Cătălin Rudolf și mi-a vorbit despre proiect am fost un pic reticent. Nu credeam că o să meargă. Nu credeam într-un festival maraton de cinci zile.  Nu am avut dreptate, iar festivalul a crescut de la an la an.
Deja de trei ediții îl putem denumi internațional (având atât lectori cât și participanți din afara țării).
Dacă în primul an au fost 5-6 workshop-uri pentru foto anul acesta au fost 12, mare parte din ele desfășurându-se în paralel. În ultimii ani au apărut seminariile, despre cum să ții protejezi imaginile, cum să îți organizezi afacerea foto, cum să îți vinzi fotografiile sau serviciile, cum să fii prezent în viața foto, ce înseamnă a fi elegant ca fotograf (și nu numai)…
Anul acesta a fost decernat un trofeu pentru fotografie, unul pentru secțiunea de film și unul pentru întreg conceptul de Vama sub Lumini de Oscar. Marele trofeu a ajuns anul acesta la Delia Herman, pentru evoluția ei, pentru dedicarea pe care o are atunci când vine vorba de fotografie și pentru nenumăratele premii câștigate pe durata festivalului. Cred că trofeul a ajuns la cine trebuia, chiar dacă lupta a fost strânsă între cei câțiva fotografi care se calificau pentru a lua marele premiu.
Trofeul trebuia fotografiat înainte de festival pentru a fi pus în materialele de comunicare. Apoi trofeul a luat calea studiourilor TV unde a stat alături de Cătălin în interviuri.
M-am bucurat enorm atunci când Cătălin a venit cu trofeul și m-a rugat să îi fac o fotografie.
A fost prima dată când nu am privit subiectul ca pe un produs ci ca pe un ceva care trăieste, care inspiră și care are o energie de sine stătătoare.
Nu l-am pus pe masă și nu am început să declanșez. Am tot privit trofeul ținându-l în mână, i-am observat liniile fine (n-am putut să nu observ că reflecta și cel mai mic obiect din încăpere :D), m-am gândit cum să îl redau cât mai fidel, cum să îi dau măreția pe care o vedeam cu ochiul liber.
Mi-am făcut în cap o schiță a rezultatului final. Am poziționat luminile și am declanșat o dată, de probă.
Am observat atunci ceva ce aveam să văd și la unul dintre lectorii de la VSLO de anul acesta. Vorbesc de Angel Penchev, care ne-a arătat una dintre lucrările lui (o monedă care intr-o ipostază apare ca fiind într-un ton deschis și în a doua într-un ton închis, efect datorat luminilor și poziționaării acestora). Primul lucru pe care Angel Penchev ni l-a spus la curs a fost că el nu privește monezile, medaliile și metalurile pe care le fotografiază ca simple obiecte ci încească să le perceapă energia. E drept că am zâmbit când am auzit asta și m-am uitat la trofeul care era așezat pe o masă în sala de curs.
Festivalul a trecut mult prea repede. Au fost 10 zile în care nu am reușit să văd marea dar nici nu pot spune că le-am simțit ca fiind o corvoadă. Participarea la Vama sub Lumini de Oscar îmi dă o stare de bine, de mulțumire sufletească și mă face să îmi dau seama că, de fapt, toată viața mea se învârte în jurul Fotografiei.

Sunt Cătălin și sunt dependent de Vama sub Lumini de Oscar.

 

 

Tot de duminica, am mai pus cateva poze aici.

Am citit cateva pareri nu tocmai pozitive despre Cris Professional, singurul service-ul autorizat pentru Canon asa ca dupa ce am avut doua interactiuni cu ei in ultimile doua saptamani pot sa povestesc la rece ca sa spun asa.

Problema: pete pe senzor si la 5DMII si la 5DMIII, nu puteam duce ambele aparate in acelasi timp asa ca le-am dus la doua saptamani diferenta. Am ajuns si am predat aparatul, domnul de la receptie mi-a spus ca dureaza pana in cinci zile lucratoare. Am plecat linistit acasa si a doua zi!!! in nici 24 de ore am primit telefon de la service ca pot sa vin sa ridic aparatul. Am ajuns, am vazut imaginea cu senzorul inainte sa fie curatat (piele de leopard, nu alta) si imaginea de dupa. Ca sa raman cu exprimarea tot in zona plastica a doua imagine era piele de bebelus. Curat, curat. Retinem de aici, curatarea s-a facut in sub 24 de ore. Peste doua saptamani la indigo aceeasi poveste pentru 5DMIII (e drept senzorul de la el nu era chiar piele de leopard 😀 )
Ultima experienta pe care am avut la Cris a fost in 2012 cand am avut de curat un senzor si de reparat un obiectiv (schimbare panglica). Lucrurile s-au derulat la fel de repede, curatarea s-a facut intr-o zi dar m-am dus dupa ce au reparat si obiectivul (trei sau patru zile).

Nu stiu cat de mult conteaza parerea mea dar cele de mai sus graiesc de la sine.

Multumiri domnului Cristian Dorobantu!!!

Atmosfera incendiara, lume multa…

Imaginile de mai jos sunt excursia organizata de Cristina, Cristi si Andrei.

Am vazut in excursie  Cetatea Rasnov, biserica fortificata Vulcan, biserica fortificata Ghimbav, Cetatea Fagaras valtorile de la Lisa, un spectacol ecvestru la Herghelia de cai lipitani de la Sambata de Jos, Lacul Sf. Ana, Cetatea Rupea, biserica fortificata Homorod si biserica fortificata Ungra.

Mai multe imagini sunt aici:

 

 

 

Săptămăna trecută trei fotografi români având experiență serioasă au dat semnale de alarmă, lucru care denotă că e ceva putred în piața autohtonă de fotografie.

Titlul articolului publicat de Narcis Virgiliu spune totul: „Photography is dead”. E zguduitor. Reiau câteva idei din textul respectiv (articolul este despre Bruno Sabastia): „Since digital photography has appeared, everyone can call himself a photographer.”

„The problem is that this phenomenon has increased a real self narcism and mediocrity.

„I am amazed with the bad quality and quantity of pictures I see each day everytime I open my Facebook. Desperate to read hypocrital comments on mediocre images with: ‘amazing!!”, ‘pure talent!’, ‘perfection!’, ‘masterpiece!’ ”

Același semnal de alarmă l-a tras și Marian Mocanu 

Vorbim despre forme legale și despre onestitate în meserie, vorbim de talent și de viziune, cu alte cuvinte despre o meserie care este ca oricare alta, adică are un preț.

Aurel Vârlan un alt fotograf român și acesta cu ani de experiență în presă și în fotografia de nuntă, scrie pe blogul său despre situația actuală. Pe Aurel l-am cunoscut la un workshop de fotografie în 2008. Îi știam lucrările din mediul virtual, lucrează așa cum îmi place mie :). Când ne-am întâlnit și am început să vorbim am avut impresia că mă văd cu un vechi prieten. Aurel e un om de o finețe extraordinară, cu o personalitate aparte, cu un sfat și o vorbă bună (și) pentru toti cei la început de drum…

Dacă el a ajuns să spună că anul ăsta nu mai face fotografie de nuntă e chiar dramatic. E trist pentru fotografie și pentru clienți. Din păcate clienții își vor fi dat seama de asta la vreo lună dupa ce au trecut sarmalele, tortul, șampania, muzichia și dănțuiala. Sau poate nici măcar nu conștientizează, ceea ce e mult mai grav…

Într-o societate despre care ne plângem că e superficială, că nu mai are suflet, trăire și moment există oameni care încă nu văd beneficiile unei imagini. Dacă vorbim de oamenii obișnuiți acest lucru este, poate, de înțeles. Percepem o imagine în limita bagajului de cunoștințe pe care îl avem și avem ca sistem de referință un anumit mediu. Dar, atunci când vine vorba de companii este greu de înțeles. În lupta adaptării la o piață anume și a consolidării poziției în rândul publicului țintă, companiile uită de existența celui mai la îndemână canal de comunicare: fotografia.

Mulți se lasă păcăliți de prețuri mici și acceptă ședințe foto cu rezultate  cel mult mediocre, lipsite de un minim din ceea ce englezii numesc common sense, de multe ori nici măcar nu primesc o fotografie bine expusă, clară  și cu un balans de alb corect.

Un fotograf bun este scump. Un fotograf prost e și mai scump. Nu mă refer aici la prețul luat în modul ci la faptul că o imagine prost realizată sau prost compusă poate tăia craca de sub picioarele unei campanii care înseamnă ani de muncă, sute de oameni implicați, resurse de tot felul utilizate în van.

De regulă, un client neavizat nu înțelege că în prețul unei fotografii nu intră doar uzura aparatului, curentul electric consumat și timpul pe care îl petrece fotograful apăsând pe buton. În acel preț ar trebui să existe și costul creației, adică educația vizuală a fotografului, atenția lui la detalii, conexiunile pe care le poate face pentru a mări efectul fotografiei.

Pentru a mă face înțeles apelez la o paralelă. Atunci când mergi la un dentist pentru o plombă nu plătești doar materialul, mănușile de unică folosință și cele 10-15 minute pe care le petrece dentistul cu tine. O parte importantă din prețul pe care tu îl plătești o reprezintă anii de studiu ai dentistului, faptul că el, în loc să meargă cu familia la un grătar în aer liber stă în casă și citește ultmele studii din domeniu. În timp ce auzi freza aceea infernală nu-ți trece nicio secundă prin cap că omul care te chinuie a petrecut vreo 10 ani cu nasul în cărți în timp ce tu băteai mingea pe maidan. Acei 10 ani costă. Iar tu suporți o anume parte.

Am văzut la un moment dat o factură din State pentru o ședință foto de mâncare. ‘Ceation fee’ sau comisionul pentru creație era 80% din prețul plătit de client și asta dintr-o sumă cu cinci cifre. Restul de 20% o reprezentau chiria studioului, uzura echipamentului, costul asistenților, alte consumabile. O lume care pune accent tot pe imagine, un accent ceva mai puternic.

În „creation fee” era cuprins costul cunoștințelor dobândite de fotograf înainte să îi iasă în cale clientul respectiv (da, surpriză, portofoliul nu se face prin lucrări gratis ci îl faci înainte suportând singur costurile! dar asta e altă poveste deja) și da, imaginile rezultate erau jos pălăria! În niciun caz fotografii așa cum sunt sute pe net, dubioase și inadecvate, cu tente de kitsch și care fac mai mult rău imaginii chiar decât o campanie purtată de concurență :D.

M-am lăsat purtat de gânduri. Nu știu în ce direcție ne îndreptăm cu fotografia, cu siguranță nu într-un loc în care ea, fotografia, să primească respectul pe care îl merită.

 

Din Ruse si din VT cateva imagini, rapid si pe fuga, maine mai aprofundam. Prima impresie e ca Veliko Tarnovo este extrem de pozabil, fiecare coltisor din centrul vechi arata foarte bine, fiecare terasa te imbie la modul sincer sa intri sa zabovesti cu o cafea in fata. Sigur o sa sa scrie mai multe savuleasca.ro despre viata de pe aici. Intre timp incercam sa nu ne obisnuim prea tare 😀

Da, am pozat pisici… si am facut si un mic panning 😀

 

 

Savuleasca expune marti pe 4 februarie la Brasov cu fotoclubul Clar de Bucuresti

Apropo, una din lucrari o puteti vedea aici

Comunicatul oficial mai jos:

 

Photolife si Libraria Okian din Brasov, va invita din 04 februarie sa descoperiti imaginile membrilor fotoclubului Clar de Bucuresti. Expozitia vă va purta atat printre portrete si nuduri, cat si prin lumea fotografiei de natura sau wildlife, calatorie sau peisaj urban si rural. Membrii fotoclubului care expun la Brasov sunt: Catalin Fudulu, Daniela Mirela Savulescu, Doina Russu, Elena Hirtan, Eugen Negrea, Ioan Nicolae si Marcel Eremia.

Expozitie de fata face parte dintr-o serie inceputa in 2013 la Libraria Okian, la care au participa pana acum atat autori consacrati cat si fotografi mai putin cunoscuti, insa nu mai putin talentati. Am inceput cu o expozitie minunata de portrete a Tatianei Volontir, au urmat peisajele spectaculoase din indepartata lumea a nordului, in viziunea lui Alexandru Bobeica, Vlad Popescu, Lucian Brandus si Dan Dinu, am hoinarit printre creste montane cu Dorin Bofan, Serban Simbotelecan si Laurentiu Pavel, am descoperit peisajul inedit al Irlandei de Nord, alaturi de Horia Bogdan, am pasit in lumea minunata a Maramuresului alaturi de Costas Dumitrescu si ne-am bucurat la sfarsit de an de o expozitie de grup a celor ce au participat la cursurile si workshop-urile Photolife. Odata cu aceasta expozitie incepem anul 2014, pe parcursul caruia o sa ne mai putem bucura impreuna si de alte evenimente interesante, in care sa cunoasteti fotografi talentati.

Alaturi de membrii fotoclubului Clar de Bucuresti care vor expune, gazda la acest eveniment va fi si fotograful Dan Dinu, cel care a facut selectia expozitii din acest proiect, demarat in 2013 de Photolife si Libraria Okian.

Expozitie: 04-28 februarie 2014
Vernisaj: Marti 04 februarie ora 17.00

Libraria Okian se afla in Brasov, Piata Sfatului nr. 1, iar programul de vizitare este luni – vineri 10.00-18.00, sambata 10.00-13.00.

Va asteptam.